Încă din cele mai vechi timpuri miturile diluviene referitoare la sfârşitul lumii au fost prezente în tradiţia tuturor popoarelor. Miturile referitoare la sfârşitul lumii povestesc că zeii s-au supărat pe oameni pentru mulţimea păcatelor lor şi că aceştia regretau faptul că au dat naştere unui pământ perfect. Legendele au pus în evidenţă “mobilitatea originii”. Această origine nu se găseşte numai într-un trecut mitic, ci şi, într-un viitor fabulos. Cea mai răspândită poveste a Potopului este cea prezentată în Biblie în capitolul “Facerea (Geneza)”, capitolele VI-IX.

Potopul mit sau realitate istorică

În decursul timpului mulţi au considerat relatarea Potopului din Biblie (Geneza Cap. 6-9) drept o simplă poveste demnă de a ne impresiona. Şi totuşi, cercetarea miturilor şi legendelor diluviene, dar şi arheologia ajung la o concluzie uluitoare: Potopul a existat aevea. Nu e de mirare deci că potopul este pomenit în vechile scrieri caldeene, chineze, indiene, greceşti, mexicane, semite, americane, egiptene, feniciene şi nu numai.

Miturile diluviene referitoare la sfârÅŸitul lumii ilustrează cel mai bine concepÅ£ia privind înoirea anuală a lumii. Acestea sugerează că există anumite distrugeri ÅŸi creaÅ£ii din nou ale lumii, că există o – întoarcere la origine – în sensul literar al cuvântului, adică o regresiune a cosmosului spre starea amorfă ÅŸi haotică de o nouă cosmogonie. Până la miturile despre Potop celelalte mituri erau cosmogonice ÅŸi de origine. Mituri care povestesc ceea ce s-a întâmplat deja. Ideea “perfecÅ£iunii începuturilor” a fost proiectată într-un viitor atemporal.

Dar miturile referitoare la sfârşitul lumii au jucat un rol foarte important în istoria omenirii. Ele au pus în evidenţă “mobilitatea originii”. Această origine nu se găseşte numai într-un trecut mitic, ci şi, într-un viitor fabulos. La această concluzie au ajuns stoicii şi neopitagoricienii, prin elaborarea sistematică a ideii veşnicei întoarceri a lucrurilor. Altfel spus Potopul realizează la scară macrocosmică ceea ce, simbolic, se efectuează în timpul sărbătoririi Anului Nou: “sfârşitul lumii” şi al umanităţii păcătoase, pentru a face posibilă o nouă creaţie.

Mitul diluvian în viziunea iudaică şi asiro-babiloniană

În Biblie la capitolul Geneză (Facerea) descrierea Potopului este prezentat ca cel mai important eveniment după facerea lumii. Iahve (Dumnezeu) a văzut că “răutatea oamenilor s-a mărit pe pământ şi că toate cugetele şi dorinţele inimii lor sunt îndreptate la rău în toate zilele”. Dumnezeu a regretat că îl crease pe om şi a hotărât pieirea spiţei acestuia.

Numai Noe, soţia şi fii săi (Ham, Sem şi Iafet) cu soţiile lor vor fi salvaţi. Pentru că “Noe era un om drept şi fără pată şi mergea pe calea Domnului”(Cap. VI; 9). I s-a dat instrucţiuni precise de către Dumnezeu şi a construit arca şi a umplut-o cu reprezentanţi ai tuturor speciilor de animele şi nu numai. “În anul şapte sute al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a 17-a a lunii aceia, s-au desfăcut toate izvoarele adâncului cel mare şi s-au deschis jgheaburile cerului. Şi a plouat pe pământ 40 de zile şi 40 de nopţi.

Când apele s-au retras, arca s-a oprit pe muntele Araret. Noe a ieşit şi a adus jertfă. Dumnezeu “a mirosit mireasmă bună” şi, împăcat, a promis să nu mai blesteme niciodată pământul “pentru faptele omului”. Dumnezeu a încheiat un legământ cu Noe şi cu urmaşii lui şi semnul acestui legământ a fost curcubeul. În acest fel fiii lui Noe au devenit strămoşii unei noi umanităţi.”

Ce spun savantii despre un posibil potop

Daca vulcanul Cumbre Vieja s-ar prabusi in mare, ar putea crea valuri uriase, chiar de 90 de metri, care ar putea inunda coastele Africii, Portugaliei si Spaniei. Pe de alta parte, si o alunecare de teren submarina de-a lungul coastelor ar provoca valuri uriase. Valurile ar distruge tot in cale si ar patrunde adanc in interiorul continentelor si ar inunda totul.

Acelasi cataclism ar acoperi si Americile in 9 ore. Cum majoritatea populatiei e concentrata pe coasta de est, un astfel de val ar fi sfarsitul. Dezvoltarea mijloacelor de comunicare ar putea sa avertizeze la timp populatia de pericol, iar oamenii ar putea sa aiba timp sa se refugieze in interiorul continentelor.

“Imaginati-va 8 milioane de oameni incercand sa fuga din New York in acelasi timp, si alte milioane fugind panicati din zonele joase din Long Island si New Jersey. Si ce se va intampla cu marginalizatii societatii, cei fara adapost, bolnavii din spitale, handicapatii mintal, zecile de mii de neajutorati din aziluri?”, se intreaba Richard Moran in cartea sa “Ziua de Apoi”.